Deși se pune din ce în ce mai mult accent pe aspectul fizic și aparențe, trăim într-o lume în care tot mai multă lume alege să ignore recomandările generale ale nutriționiștilor și să consume alimente procesate, pline de zahăr și grăsimi saturate, iar rezultatul se vede în statistici.
Studiile desfășurate de Organizația Mondială a Sănătății au relevat că peste 1,9 miliarde de oameni din populația adultă a lumii suferă de supraponderalitate, din care 650 de milioane sunt obezi.
Problema principială nu este însă aspectul, ci faptul că excesul de țesut adipos produce daune ireversibile sănătății, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, de la probleme cardiovasculare și diabet, până la accidente vasculare cerebrale și anumite tipuri de cancer.
Există o mulțime de posibilități de tratament, iar pentru persoanele care suferă de un grad mare de obezitate (IMC > 40 kg/1,73 m²) se poate ajunge până la intervenții chirurgicale, mai precis by-pass gastric.
În cazul în care nu te afli în categoria descrisă mai sus, cea mai bună opțiune pentru tine constă în optimizarea stilului de viață, prin cuantificarea caloriilor consumate și creșterea nivelului de activitate fizică zilnică.
La toate acestea poți adăuga un supliment alimentar natural, precum Idealica, conceput special pentru a preveni depunerea grăsimilor, a favoriza arderea țesutului adipos în exces și a detoxifia organismul.
A se vedea și: Cele mai bune pastile de slăbit care te ajută să pierzi rapid în greutate
Ce este Idealica?
Idealica este un supliment alimentar, sub formă de picături buvabile, ce suprimă apetitul, previne depunerea grăsimilor la nivelul organelor și corpului și facilitează metabolismul lipidic, fiind adresat persoanelor care se confruntă cu kilogramele în plus.
Acesta este o sursă incredibilă de vitamine și minerale, datorită extractelor vegetale conținute, care detoxifică organismul, îmbunătățesc vederea, scad tensiunea arterială, reduc nivelul de colesterol „rău” (LDL-colesterol) și previn îmbătrânirea prematură prin creșterea producției de colagen la nivelul pielii.
Astfel, Idealica nu este un simplu supliment alimentar pentru slăbit, ci un complex de substanțe menit să îmbunătățească starea generală de sănătate a organismului, contribuind la buna funcționare a tuturor sistemelor, inclusiv a celui nervos, cardiovascular, muscular și digestiv.
Cum funcționează Idealica?
Idealica conține 8 ingrediente, care acționează sinergic pentru a facilita utilizarea grăsimilor ca sursă de energie, prevenirea formării de noi adipocite, inhibarea apetitului, creșterea nivelului de energie și detoxifierea organismului.
Extractul de Rambutan este o sursă importantă de vitamina C, ce promovează arderea grăsimilor și creșterea producției de globule albe necesare pentru un sistem imunitar funcțional.
Mai mult decât atât, studiile arată că extractul de Rambutan reduce riscul de cancer, protejează de bolile cardiovasculare prin reducerea colesterolului total și a trigliceridelor și scade riscul de apariție a diabetului zaharat de tip 2.
Extractul de Cherimoya are o mulțime de beneficii pentru sănătate. Este o sursă impresionantă de vitamine (B1, B2, B5, B6, B9, B12), minerale (mangan, potasiu, magneziu, fier, zinic, fosfor, calciu), fibre și antioxidanți.
Fibrele inhibă apetitul și conferă o senzație de sațietate pe termen lung, prevenind consumul exagerat de alimente. De asemenea, complexul de vitamine stimulează metabolismul lipidic și favorizează arderea grăsimilor.
Studiile arată însă că beneficiile extractului de Cherimoya nu se opresc aici, iar acesta reduce riscul de cancer, întărește sistemul imunitar, scade inflamația, contribuie la sănătatea ochilor și susține digestia.
Extractul de Kiwano nu are beneficii pentru pierderea în greutate, dar promovează detoxifierea organismului, alături de alte beneficii.
Datorită conținutului ridicat de antioxidanți inhibă efectele nocive ale radicalilor liberi și susține sistemul imunitar, iar prin nivelul ridicat de fier previne instalarea anemiei.
Tot în lista de ingrediente a picăturilor Idealica se regăsesc extractul de ceai verde și extractul de cafea verde.
Extractul de ceai verde conține cafeină, care crește nivelul de energie și promovează mișcarea, și antioxidanți, în special catehine, care accelerează metabolismul. În plus, catehinele inhibă degradarea hormonilor care facilitează utilizarea grăsimilor ca sursă de energie, rezultând o ardere crescută a acestora.
Extractul de cafea verde, este bogat în acid clorogenic, care crește rata metabolică, scade colesterolul și trigliceridele și inhibă grelina. („hormonul foamei”).
Nu în ultimul rând, Idealica conține L-carnitină, unul dintre cele mai cunoscute arzătoare de grăsimi în rândul amatorilor de sport, ce transportă acizii grași la nivelul mitocondriei pentru a fi utilizați ca substrat energetic.
Beneficiile Idealica
- Intensifică arderile și elimină grăsimile
- Accelerează metabolizarea lipidelor
- Diminuează senzația de foame
- Detoxifică organismul
- Susține funcționarea normală a sistemului digestiv
- Scade absorbția grăsimilor la nivelul intestinului
- Promovează utilizarea grăsimilor ca sursă de energie
- Menține senzația de sațietate un timp îndelungat
- Asigură un tranzit intesinal normal
Idealica – Păreri, forum, comentarii
Transparența este importantă pentru noi, de aceea nu vom încerca niciodată să promovăm produse în care nu credem.
Dacă pentru majoritatea este importantă vânzarea anumitor produse, pentru noi este importantă informarea cititorilor noștri cu privire la diferite suplimente alimentare, precum și prezentarea opiniilor altor utilizatori, astfel încât să poți lua o decizie în cunoștință de cauză.
Majoritatea site-urilor web cotează Idealica cu 4/5 stele, iar părerile celorlalți cumpărători sunt preponderent laudative la adresa eficacității acestui produs.
„Nu credeam că va funcționa. Nu aveam o părere bună referitoare la suplimentele alimentare pe bază de extracte din plante, dar studiile științifice m-au convins și am decis să încerc. Am slăbit 14 kg și sunt extrem de încântat. Este un produs uimitor. Recomand tuturor.”
Cu toate acestea, după cum avertizează și producătorul, produsul poate funcționa diferit în funcție de metabolismul individual, precum și în funcție de nivelul de activitate fizică. De aceea, unii utilizatori au avut reacții, precum „Nu este bun de nimic.”, „Nu recomand, Nu m-a ajutat să slăbesc deloc”.
Ingredientele Idealica
Idealica este un supliment alimentar 100% natural, ce conține doar extracte vegetale, cu proprietăți benefice pentru slăbit și sănătate. Ingredientele sale principale sunt: extract de Rambutan, extract de Cherimoya, extract de Kiwano, extract de cafea verde, extract de ceai verde, L-carnitină.
Toate aceste extracte acționează sinergic pentru a facilita arderea grăsimilor, inhibarea apetitului și detoxifierea organismului.
A se vedea și: Recenzie 7 Slim: Picăturile minune care îți vor topi grăsimea de pe corp?
De unde pot cumpăra Idealica și care este prețul?
Există foarte multe magazine pe Internet care pretind că pun la vânzare produsul original, dar de cele mai multe ori, respectivele produse, sunt fie fără efectele scontate, fie chiar periculoase.
De aceea, îți recomandăm să achiziționezi acest produs doar de la distribuitori autorizați ai Idealica sau doar de pe site-ul oficial. Acest supliment alimentar se comercializează și în unele farmacii sau magazine.
Prețul unei cutii de Idealica este de 159 de lei la momentul scrierii articolului.
Cum se utilizează Idealica?
Pentru o acțiune eficientă se recomandă administrarea picăturilor Idealica de două ori pe zi, dimineața și seara. Instrucțiuni mai detaliate cu privire la modul de administrare sunt descrise în prospect.
Efecte adverse / contraindicatii
Laboratoarele din spatele Idealica iau foarte în serios siguranța consumatorului și de aceea toate suplimentele create sunt evaluate din punct de vedere toxicologic de cercetători independenți, iar toate ingredientele utilizate au la bază studii și cercetări științifice care le susțin eficacitatea, dar și siguranța.
Până acum nu s-a semnalat vreun efect advers la administrarea Idealica.
Există vreun prospect disponibil online?
Din informațiile noastre, Idealica conține un prospect în cutia în care este ambalat, dar în ceea ce privește disponibilitatea unuia pe internet, nu am găsit vreo sursă care să indice existența acestuia.
Verdictul final
Idealica nu este un simplu supliment alimentar pentru slăbit, ci este, conform cumpărătorilor precedenți, unul dintre cele mai bune suplimente pentru persoanele care se luptă cu kilogramele în plus, favorizând arderea grăsimilor, utilizarea lipidelor ca sursă de energie și inhibarea apetitului.
În plus, Idealica este perfect pentru o cură de detoxifiere, aducând corpului aportul de vitamine și minerale de care are nevoie.
Luând în considerare toate aceste aspecte, putem confirma că Idealica are toate caracteristicile unui supliment alimentar ce te-ar putea ajuta.
A se vedea și: Recenzie Black Latte: Băutura delicioasă care te ajută să scapi de kilogramele în plus?
Referințe
Ana Reisdorf este un nutriționist-dietetician licențiat cu peste 13 ani de experiență în domeniul nutriției și dieteticii. Este fondatoarea unei agenții de „content-writing” alcătuită în întregime din experti în domeniul nutriției.