Impotența sau disfuncția erectilă este o afecțiune caracterizată prin incapacitatea de obținere sau menținere a unei erecții, suficient de mult timp, pentru realizarea unui act sexual complet și satisfăcător.
Pentru a primi diagnosticul de disfuncție erectilă, episoadele de impotență trebuie să aibă o anumită frecvență și intensitate.
Impotența ocazională, mai ales după consumul de alcool este normală și nu este un motiv de îngrijorare.
În 1995 prevalența acestei boli la nivel global era de aproximativ 152 de milioane și se estimează că până în 2025 numărul celor afectați va ajunge la aproximativ 322 de milioane.
Deși impotența nu apare ca o consecință directă a înaintării în vârstă, incidența acesteia pare să crească odată cu depășirea pragului de 50 de ani, moment în care își fac debutul și alte boli, precum cele vasculare sau diabetul, cele care stau de fapt la baza disfuncției erectile.
Mecanismul de apariție a disfuncției erectile este unul extrem de complex și neelucidat complet nici până în ziua de azi.
Cu toate acestea, există câteva cauze cunoscute precum și anumiți factori de risc care predispun la dobândirea acestei afecțiuni.
A se vedea și: Cele mai bune pastile de potență pentru erecții tari și puternice
Care sunt cele mai frecvente cauze de impotență?
Disfuncția erectilă psihogenă
Disfuncția erectilă psihogenă se întâlnește mai frecvent la persoanele tinere, fără experiență sexuală sau cu experiențe sexuale nefericite.
De cele mai multe ori, sentimentele de anxietate predomină înaintea actului sexual și previn apariția stării de relaxare necesare pentru obțienrea unei erecții.
Cele mai întâlnite frici ale bărbaților tineri, fără experiență sexuală, se învârt în jurul dorinței de a rezista cât mai mult în pat, de a putea oferi plăcere partenerei sau de a deține mărimea necesară.
Tratamentul pentru acest tip de disfuncție erectilă include intervenții cognitiv comportamentale, tehnici de stimulare sexuală ghidată sau consiliere de cuplu, împreună cu terapia farmacologică.
Terapia psiho-sexuală durează de regulă între 1 și 3 luni și se concentrează pe înlocuirea gândurilor negative cu gânduri pozitive, comunicarea cu partenerul, creșterea încrederii în partener, îmbunătățirea tehnicilor de excitare sexuală și chiar administrarea de medicamente pentru disfuncția erectilă pentru o perioadă scurtă de timp.
Disfuncția erectilă organică
În cazul disfuncției erectile organice există o sumedenie de boli ce pot determina și afectarea capacității de obținere a unei erecții.
Însă, cele mai frecvente cauze sunt cele vasculare și mai precis legate de prezența plăcilor de aterom (grăsime) la nivelul vaselor de sânge, ce reduc fluxul sangvin și implicit irigarea diverselor organe, inclusiv a penisului.
Mai mult decât atât, acestea pot duce la hipertensiune arterială.
Creșterea peste normal a valorilor tensionale și menținerea acestora afectează învelișul intern al vaselor de sânge responsabil de sinteza oxidului nitric, un hormon important vasodilatator.
Deci ai grijă la dietă și încearcă să reduci consumul de grăsimi.
De asemenea, încearcă să renunți la fumat și la consumul de alcool, obiceiuri ce favorizează depunerea grăsimilor la nivelul vaselor de sânge și care îți pot afecta grav capacitatea de obținere a erecțiilor.
O altă cauza la fel de frecventă este reprezentată de bolile metabolice și anume diabetul.
Valorile glicemice ridicate și necontrolate pot afecta de-a lungul timpului capacitatea neuronilor de a transmite semnale la diverse organe, afecțiune ce se numește neuropatie diabetică.
Aceasta afectează și nervii care transmit semnale vasodilatatoare la nivel penian, de aici rezultând impotența.
Ultima dar nu cea din urmă cauză este cea iatrogenă, cea produsă de diverse medicamente.
Există o multitudine de principii terapeutice care au ca efect advers impotența dar cele mai comune sunt medicamentele administrate pentru tratarea hipertensiunii arteriale și depresiei precum și anumite stimulante, sedative, diuretice sau chimioterapice.
Disfuncția erectilă mixtă
Cât despre disfuncția erectilă mixtă aceasta nu reprezintă nimic altceva decât asocierea dintre factorii psihogeni și cei organici.
Marea majoritate a bărbaților se regăsesc în această categorie, în care sunt prezente atât afecțiuni care predispun la disfuncție erectilă cât și anxietate de performanță.
A se vedea și: Poate oțetul din cidru de mere să trateze disfuncția erectilă?
Care este tratamentul disfuncției erectile?
În ceea ce privește tratamentul disfuncției erectile există mai multe posibilități de management:
- Psihoterapie și tratament cu antidepresive și/sau anxiolitice în cazul disfuncției erectile psihogene
- Tratamentul bolii de fond în cazul disfuncției erectile organice și înlăturarea medicamentelor implicate în apariția impotenței.
- Administrarea de diverse medicamente cu efecte benefice asupra calității erecției printre care: Viagra, Cialis sau Levitra.
Din nefericire, majoritatea medicamentelor, inclusiv cele utilizate pentru tratarea disfuncției erectile, provoacă diverse efecte adverse.
De aceea, venim în ajutorul tău și îți propunem să citeșt acest mic ghid care te va ajuta să alegi cea mai bună și potrivită pastilă pentru potență.
Iar dacă ai citit deja articolul nostru și nu ești hotărât, îți putem recomanda Eron Plus, un supliment natural care se distinge prin proprietățile sale vasodilatatoare și anxiolitice, ce îl fac un aliat puternic împotriva disfuncției erectile.
- Utilizarea dispozitivelor cu vaccum care atrag sângele venos în penis și stimulează artificial erecția
- Revascularizația chirurgicală indicată în disfuncția erectilă refractară la celelalte forme de tratament
Articole similare: Maraton Forte – Preț, Prospect, Păreri, Forum, Farmacii
Concluzii
Disfuncția erectilă este o afecțiune debilitantă atât pentru bărbați cât și pentru viața de cuplu.
De cele mai multe ori, bărbații vor evita situațiile care pot duce la sex, partenerii simțindu-se respinși în majoritatea cazurilor.
Este important să comunici deschis cu partenerul și să faci pași către identificarea unei opțiuni de tratament pentru situația ta.
A se vedea și: Cele mai bune metode pentru îmbunătățirea performanței sexuale
Anthony Dugarte, MD are mai mult de un deceniu de experiență în domeniul forței și condiționării, al nutriției și al exercițiilor de reabilitare, precum și în redactarea și revizuirea conținutului legat de sănătate și stare de bine.