Dacă ți-ai propus vreodată să slăbești, probabil ai observat cum suntem literalmente bombardați din toate părțile cu un cuvânt și anume „calorii”.
Tot felul de așa-ziși experți în ale slăbitului ne învață cum să calculăm caloriile în funcție de scopul nostru, cum să numărăm caloriile din alimente sau cum să ardem cât mai multe calorii.
Este destul de evident că aceste calorii sunt importante, dar ce sunt ele mai exact și cum ne influențează scopul nostru?
Conform definițiilor oamenilor de știință, caloria este o unitate de măsură în fizică, care se referă la cantitatea de căldură necesară pentru a crește temperatura unui mililitru de apă cu 1°C.
Probabil n-ai reușit să înțelegi nimic din această definiție, dar pentru asta suntem noi aici.
Simplu spus, caloriile nu sunt nimic altceva decât o metodă de a cuantifica necesitățile energetice ale organismului nostru.
Cu ajutorul acesteia, se poate exprima cantitatea de energie de care corpul nostru are nevoie pentru a funcționa.
Totodată, alimentele și băuturile pe care le consumăm în fiecare zi se transformă prin intermediul proceselor digestive în energie, măsurabilă în calorii.
În mod ideal ar trebui să consumăm același număr de calorii cât ardem.
În realitate, de cele mai multe ori consumăm mai multe calorii decât necesitățile noastre energetice, iar rezultatul constă în apariția depozitelor de grăsime la nivelul organismului.
Dacă dorești să aflii mai multe despre calorii, despre modul în care îți poți afla necesitățile tale energetice în funcție de scopul tău (menținere, pierdere în greutate sau masă musculară) cu ajutorul unui calculator de calorii și despre care sunt cele mai bune alimente într-o dietă de slăbire, citește în continuare.
Ce este un calculator de calorii?
Un calculator de calorii este un dispozitiv care folosește vârsta, sexul, înălțimea, greutatea și nivelul de activitate fizică pentru a calcula necesarul tău de calorii într-o zi. Acesta poate suferi modificări în funcție de scopul tău: menținere, pierdere în greutate, creștere în masă musculară.
Calculatorul de calorii este o unealtă necesară în arsenalul oricărei persoane care urmărește o pierdere în greutate susținută. Cunoașterea necesarului tău caloric zilnic permite controlul perfect asupra kilogramelor pierdute în fiecare săptămână.
De ce ai avea nevoie de un calculator de calorii?
Calculatorul de calorii este necesar deoarece, de cele mai multe ori, nu reușim să conștientizăm impactul caloric pe care îl au unele alimente asupra organismului nostru.
Spre exemplu, știai că o singură doză de suc are aproximativ 138 de calorii sau că un pumn de nuci (~30 de grame) are aproximativ 182 de calorii? Iar exemplele pot continua.
Ceea ce vrem să spunem este că unele alimente care pot părea că au puține calorii, au, de fapt, un număr de calorii care poate destabiliza orice încercare a noastră de a pierde în greutate.
De asemenea, persoanele care își doresc să crească în masă musculară pot fi la rândul lor afectate de necunoașterea necesarului lor caloric. Acestea pot consuma cu mult sub necesarul lor caloric și, ca urmare, să nu progreseze absolut deloc.
Până la urmă, de ce nu ai vrea să știi câte calorii trebuie să consumi și să ajungi mai repede la țelurile tale?
Care sunt beneficiile utilizării unui calculator de calorii?
Unul dintre avantajele cele mai importante constă în faptul că obții timp. Imaginează-ți că ai de navigat un labirint legat la ochi sau ai de navigat un labirint cu harta labirintului în mână. În ce situație crezi că o să ieși mai repede din labirint?
Acesta este și cazul oricărui proces de slăbire, menținere sau creștere în masă musculară, obții rezultatele mai repede dacă știi ce ai de făcut. Pe lângă faptul că obții timp, economisești și banii pe care i-ai fi dat pe diverse cure de slăbire sau suplimente pentru creșterea în masă musculară.
Cum să folosești calculatorul nostru de calorii?
Calculatorul nostru de calorii este extrem de simplu de utilizat. Pentru a-ți calcula necesarul caloric vom avea nevoie de doar câteva informații despre tine, mai precis: sexul, vârsta, greutatea, înălțimea și nivelul de activitate.
Acesta din urmă poate varia foarte mult și influențează semnificativ rezultatul final. De aceea, îți recomandăm să fii sincer atunci când alegi nivelul tău de activitate și să nu alegi un nivel de activitate mai înalt decât cel real.
Cu ajutorul acestor informații și a unei formule speciale de calcul creată de experții noștri în materie de nutriție, calculatorul nostru de calorii îți va oferi necesarul zilnic de calorii pe care trebuie să îl consum pentru a-ți îndeplini scopul.
Câte calorii ar trebui să mănânci pentru a slăbi?
Înainte de a analiza profund această întrebare, trebuie să înțelegi un lucru, și anume că nu există un număr fix de calorii care va asigura succesul procesului tău de slăbire. Această valoare variază în funcție de parametrii amintiți mai sus, de la o persoană la alta.
Cu toate acestea, unul dintre reperele pe care ți le putem oferi este deficitul caloric necesar pentru a slăbi eficient. Studiile arată că pentru „a arde” 1 kilogram de grăsime este nevoie de un deficit de 3500 kcal.
Acesta poate fi creat prin reducerea aportului tău caloric necesar pentru a-ți menține greutatea cu o valoarea cuprinsă între 10% și 25%. Orice deficit caloric care depășește 25% din necesarul zilnic pentru menținere se numește deficit caloric agresiv și, de cele mai multe ori, duce la încetinirea procesului de slăbire și la o mulțime de alte dezavantaje.
Din fericire, calculatorul nostru de calorii face toate aceste calcule automat odată ce ai selectat pierderea în greutate ca scop.
Care este minimul de calorii pe care ar trebui să îl mănânci într-o zi?
Conform cercetătorilor, bărbații ar trebui să consume minimum 1500 de calorii pe zi și femeile minimum 1200 de calorii pe zi. Orice consum caloric sub aceste valori este dăunător și pune în pericol sănătatea organismului.
Ce se întâmplă atunci când aportul caloric este prea mic?
Unul dintre efectele secundare principale ce apare ca urmare a unui aport caloric mai mic decât valorile menționate mai sus este reprezentat de încetinirea metabolismului. Chiar dacă te-ai aștepta să slăbești drastic după ce scazi numărul de calorii pe care le consumi, de cele mai multe ori, se întâmplă exact opusul.
Organismul are scopul de a supraviețui și va face tot ce îi stă în putere să mențină grăsimea pe care o are depozitată în țesuturi. Prin urmare, un deficit caloric moderat, între 10% și 25% este optim pentru un proces de slăbire care va avea succes.