Există anumite perioade în viață când nu mai poți acorda 100% atenție alimentelor pe care le consumi, iar dacă aceasta se întinde pe o durată mai mare de câteva săptămâni poți lua în plus câteva kilograme bune.
Din experiența noastră știm cât de frustrant poate fi procesul de slăbire, atât din cauza kilogramelor ce fluctuează pe cântar, cât și din cauza constantei senzații de foame și a sentimentului de vină, ce pare să te învăluie la orice gură de mâncare.
Dacă nici nu ai pe cineva care să te îndrume, atunci cu siguranță încercarea ta de slăbire este sortită pieirii.
Unul dintre ingredientele esențiale în orice proces de slăbire este deficitul caloric. Ce înseamnă asta mai exact? Înseamnă că va trebui să consumi mai puține calorii decât folosește corpul tău pentru a-și menține greutatea.
Deficitul caloric îl poți obține fie consumând mai puține alimente, fie crescând nivelul de activitate fizică, prin mers sau exerciții.
Cuplează cele de mai sus cu un supliment alimentar, 100% natural, cu ingrediente eficiente și sigure,ce arde grăsimile, iar pierderea în greutate va fi floare la ureche. Un astfel de supliment este Reduslim.
A se vedea și: Cele mai bune pastile de slăbit care te ajută să pierzi rapid în greutate
Ce este Reduslim?
Reduslim este un complex de substanțe active, menit să îți tonifieze picioarele și să îți readucă la lumină silueta, efecte datorate ingredientelor naturale, ce acționează sinergic pentru a stimula arderea grăsimilor, detoxifierea organismului, utilizarea lipidelor ca sursă de energie și senzația de sațietate pe termen lung.
Prin ingredientele conținute Reduslim inhibă pofta de mâncare și oferă sațietate, intensifică metabolismul și ajută la arderea țesutului adipos, reduce depozitele de grăsimi și celulita, stimulează digestia, asigurând o asimilare corectă a nutrienților și crește energia și starea de bine.
Cum funcționează Reduslim?
Reduslim este unul dintre puținele suplimente alimentare din această categorie, care își bazează efectele tonice și de reducere a excesului de țesut adipos 100% pe puterea plantelor.
Acesta conține extract de ceai verde, unul dintre cele mai vechi remedii din medicina tradițională chineză, ce reprezintă o sursă importantă de vitamine, minerale, taninuri, flavonoide și antioxidanți.
Datorită polifenolilor ajută la arderea caloriilor, contribuie în lupta organismului cu celulele tumorale, reduce riscul de apariție al accidentului vascular cerebral și a altor afecțiuni cardiovasculare și reduce inflamația.
De asemenea, extractul de ceai verde contribuie la reglarea metabolismului lipidic, suprimă pofta de mâncare, stimulează arderea grăsimilor și crește nivelul de energie.
Un alt ingredient important din compoziția Reduslim este cofeina anhidră. Deși studiile au demontat mitul conform căruia cofeina suprimă apetitul, asta nu înseamnă că nu te poate ajuta în continuare.
Datorită conținutului de cofeină anhidră, Reduslim crește nivelul de energie, favorizează mișcarea și previne sedentarismul, asigurând în acest mod un consum crescut de calorii.
Reduslim nu ar fi la fel de eficient fără extractul de ardei iute Cayenne, ce contribuie la controlul greutății, accelerează arderile celulare și termogeneza, îmbunătățește oxigenarea țesuturilor, favorizează sănătatea tractului gastrointestinal, echilibrează sistemul imunitar și crește absorbția nutrienților la nivel digestiv.
În plus, capsaicina din extractul de ardei iute Cayenne activează receptorul TRPV1 și favorizează oxidarea grăsimilor, crește sensiblitatea țesuturilor la insulină, îmbunătățește sănătatea cardiovasculară, reduce colesterolul „rău” (LDL-colesterol) și îl crește pe cel „bun” (HDL-colesterol).
Nu în ultimul rând, Reduslim conține L-carnitină, denumită și vitamina beta, un aminoacid produs de organismul uman la nivelul țesutului muscular, ce poate fi obținut și prin consumul de carne roșie.
Carnitina joacă un rol esențial în cadrul suplimentului Reduslim pentru că transportă acizii grași în mitocondriile din organismul uman, favorizând în acest fel utilizarea grăsimilor proprii pentru producerea de energie.
Beneficiile Reduslim
- Stimulează oxidarea grăsimilor și utilizarea acestora ca substrat energetic
- Elimină depunerile de grăsime de pe abdomen și coapse
- Contribuie la dispariția celulitei
- Inhibă apetitul și crește senzația de sațietate
- Crește nivelul de energie
- Favorizează consumul caloric de către metabolism
- Elimină depunerile de colesterol de pe pereții vaselor sangvine
- Detoxifică organismul
- Susține digestia și absorbția nutrienților
Reduslim: păreri, forum, comentarii
Reduslim este cotat pe majoritatea site-urilor de pe Internet cu 5/5 stele, iar cumpărătorii precedenți laudă eficiența produsului, majoritatea beneficind de proprietățile sale de ardere a grăsimilor și de detoxifiere a organismului.
„Acum câteva luni mă aflam într-o perioadă extrem de stresantă, iar dieta mea era la fel de haotică. Mâncam foarte multă mâncare din oraș și uite așa am pus 10 kilograme în decurs de câteva săptămâni. Ca orice persoană am încercat tot felul de diete de slăbire și chiar dacă slăbeam, nu eram mulțumită de rapiditatea cu care dădeam jos kilogramele. Odată ce am introdus în dieta mea câte 2 pastile de Reduslim, am început să pierd câte 2-3 kg pe săptămână. Recomand Reduslim din toată inima!”.
Ca în cazul oricărui supliment alimentar există persoane care reclamă efectele sale și consideră că este o înșelăciune. Ține cont că de multe ori eroarea umană este de vină și nu neapărat produsul.
„Am consumat câte 2 pastile de Reduslim, exact ca în recomandarea de pe ambalaj și nu am slăbit deloc. Nu recomand Reduslim!”
Ingredientele Reduslim
Reduslim este unul dintre puținele suplimente alimentare pentru slăbit care are o compoziție alcătuită integral din plante naturale. În lista cu ingrediente se regăsesc: extract de ceai verde, cofeină anhidră, extract de ardei iute Cayenne și L-carnitină.
A se vedea și: Recenzie Matcha Slim: Cea mai bună băutură organică pentru pierderea în greutate?
De unde pot cumpăra Reduslim și care este prețul?
Există foarte multe magazine pe Internet care pretind că pun la vânzare produsul original, dar de cele mai multe ori, respectivele produse, sunt fie fără efectele scontate, fie chiar periculoase.
De aceea, îți recomandăm să achiziționezi acest produs doar de la distribuitori autorizați ai Reduslim sau doar de pe site-ul oficial. Acest supliment alimentar nu se comercializează în farmacii sau magazine.
Prețul unei cutii de Reduslim este de 159 de lei la momentul scrierii articolului.
Cum se utilizează Reduslim?
Pentru o slăbire eficientă se recomandă o cură de cel puțin 4 săptămâni cu Reduslim. În această perioadă se administrează câte 1 capsulă de 3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de a lua masa.
Efecte adverse / contraindicatii
Ceea ce face ca Reduslim să fie un preparat atât de îndrăgit de majoritatea cumpărătorilor, pe lângă eficiența sa, este faptul că nu are deloc efecte adverse.
Laboratoarele din spatele Reduslim iau foarte în serios siguranța cumpărătorului și de aceea toate produsele lor, inclusiv Reduslim, sunt verificate de cercetători independenți și primesc un calificativ în funcție de care intra sau nu pe piață.
Există vreun prospect disponibil online?
Reduslim conține un prospect în cutia în care este livrat, dar din păcate nu există nici un prospect disponibil online. Indiferent, poți găsi toate informațiile de care ai nevoie chiar în acest articol.
Verdictul final
Dacă ar fi să facem o scurtă analiză a suplimentului Reduslim nu am avea decât cuvinte de laudă. Ingredientele utilizate sunt sigure, eficiente și au studii în spate care le susțin efectele, cumpărătorii precedenți sunt preponderent mulțumiți, iar prețul este unul mai mult decât atractiv.
În orice caz, înainte de a consuma orice supliment alimentar asigură-te că te-ai informat foarte bine cu privire la conținutul acestuia sau consultă opinia unui medic.
A se vedea și: Recenzie Choco Lite: Este acesta secretul siluetei de invidiat?
Ana Reisdorf este un nutriționist-dietetician licențiat cu peste 13 ani de experiență în domeniul nutriției și dieteticii. Este fondatoarea unei agenții de „content-writing” alcătuită în întregime din experti în domeniul nutriției.